 |
| Rene Magritte - The Lovers |
Ședeam, privind prin fereastra largă cum picăturile de ploaie lovesc geamul cu o mângâiere drăgăstoasă, lenoasă.
Ce atingeri! Ce prelingeri! Ploaia se iubea cu fereastra. Se sărutau, se îmbrățișau, se contopeau.
Câtă senzitivitate să observ toate astea! La birou.
E Valentine's Day!
Iar fereastra, dar și picăturile sunt însuflețite de fiorul mirific al iubirii, dansând.
Totul pare însuflețit de același fior. Buricele degetelor pe tastele calculatorului, privirea pierdută la tabelele încărcate și colorate de pe ecran, telefoanele care sună fără oprire, oameni care intră și vor câte ceva, pixul care își așterne pasta pe hârtie, desenând semnături când problema e decisă, ics-uri când problema e rezolvată, linii când problema trebuie subliniată, liniuțe când problema e descoperită, săgețele când problema are o direcție clară și puncte de suspensie când problema e suspendată.
Asa că n-am zăbovit prea mult la birou. Îmi aranjai hârtiuțele, liniuțele, săgețelele, punctulețele, am tras capacul la laptop, am închis lumina, ușa și am plecat însufletiț.
Pe drum mă gândii, ce fac? Să mă duc acasă să-mi pipăi însuflețirea de unul singur? Sau ce-ar fi să revăd Pizza Hut de pe bulevard, dupa 15 ani, de Valentine (vezi postarea despre Tristan si ceilalti Ziua 332 Trist(an) și I(fără)solda ). Să descopăr cu ce eroi ai iubirii veșnice mă așteaptă specialiștii de marketing de la acest faimos lanț de pizzerii.
Așa că am luat direcția buricul târgului, la oră de vârf, însoțit de aceeiași stropi care-mi sărutau parbrizul acum, sound-ul de la Guerrilla, țigara și gândurile mele.
Am încercat noua parcare subterană de la Universitate. Plină cu automobile însuflețite de cuplurile ce-au ieșit să-și celebreze dragostea.
La intrare m-am postat disciplinat sa vină cineva să mă preia. "O persoană? Fumători, nefumători?"...Whatever! Așa că am primit aceeași măsuța cu două locuri unde am stat și acum 15 ani.
Am fost neplăcut impresionat că n-am observat niciun meniu special, niciun personaj de poveste, nicio șămpănică, așa că îmi luai o pizza cu blat pufos.
Cupluri adulte, plictisite, ce-și bifau o ieșire, care totuși mai mormăiau câte ceva, perechi de tineri cu ochii pe telefoane și deștele pe taste, fiecare pe al lui.
Cam liniște. Abulic!
Ce dor mi-era de-un Romeo, de-un Tristan, de Othello și de fetele lor!
Ce povești!
Dragostea e intensă și veșnică cu condiția să mori repede.
Mort n-ai cum să mai greșesti, n-ai cum să te plictisești, n-ai cum să fi într-o căutare continuă.
Ăsta o fi secretul poveștii lor?
Ce s-ar fi întamplat, de exemplu, dacă Othello ar fi cunoscut-o pe Julieta pe twitter? Sau pe facebook? Și s-ar fi plăcut. După o vreme Julieta l-ar fi părăsit pe Romeo. Sau invers. Desdemona ar fi supraviețuit, asta e cert. Romeo la fel, n-ar fi avut pentru cine să se sinucidă.
Iar dacă Julieta și-ar fi ținut batistele nu la foarte mare vedere, ar fi avut o poveste de iubire cu Othello entuziasmantă, cel puțin la început. Romeo și Desdemona și-ar fi plâns dragostea pierdută, ar fi fost deprimați, dezorientați, cu lumea cazută pe ei, fără să știe, bieții de ei, că tocmai ce scăpară cu viață.
Othello și Julieta s-ar fi iubit ei ce s-ar fi iubit. Cu anii Othello ar fi făcut burtă și gușă, Julieta riduri și celulită. Totul ar fi continuat aplatic, într-o rutină sublimă.
Și atunci? Nu s-ar fi știut de ei. N-ar fi avut nicio șansă să apară în meniurile speciale ale unui brand faimos de pizza la sfârșit de secol XX. Lumea n-ar fi aflat de ei.
Am băut sucul repede și am ieșit să mă plimb pe bulevard, în jos spre Cișmigiu.
Hotelul Bulevard e aproape gata renovat, prăvălii și cinematografe închise.
Pe timpuri aici se ițea protipendada la plimbare. Hotel Cișmigiu e și el gata, arată ca nou.
Pe aceeași parte lipit, la etaj, este Institutul Cervantes, iar la stradă, Librăria Humanitas.
Am traversat spre librărie.
Înăuntru lume multă, coadă. Ce se dă?!
La o măsuță, un Moș Crăciun, cu-n chip blajin și o chică albă pe umeri, ședea de vorbă ogoit cu cineva care dorea un autograf.
Nu era niciun afiș. Am intrebat. Era o lansare de carte de poezii.
Moș Crăciun este Emil Brumaru, poet și scriitor.
Vorbea domol, nu se auzea până la capătul cozii. Probabil punea întrebări să afle niscai detalii și să le scrie admiratorilor o strofă personalizată.
Lumea stătea răbdătoare cu câte o carte în mână, în așteptarea conversației de la măsuță și a semnăturii cu dedicație.
I-am luat si eu cartea de pe un raft. "Rezervația de îngeri"
Iată un titlu pe care l-aș fi putut produce și eu când eram năvălit în fiecare noapte de năluci cu părul roșu, de fluturi și rădăcini firoase, printre flori fiind...
Deschid la întâmplare,
"Cum stau și scriu, o, îngere de pază,
Îți simt răsuflarea-nvăpăiată-n ceafă,
Și-ntr-o lumină tulbure de-amiază,
Cu aripile mă îmbrățișezi și-o clipă
În pieptul tău cu fulgi și în al meu se înfiripă
O groaznică tandrețe..."
M-am așezat pe un scaun,
"Îmi spui că-i seară.
Ziua a fost blandă
Cu tine, mai șoptești, mă-nvălui, darnic,
Cu-aroma ta neomenească încă...
O, îngere,-ți răspund, tu-mi stai zădarnic
Alături...
Numai o femeie știe parfumul clipei să-l desfacă
Ca pe un fruct rotund și, blând, sa-mi deie
Miezul mustos..."
Am zăbovit așa, juma de ceas.
M-am dat printre rândurile brumărite cu iubire, dorință, regrete, venerație, adorație pentru jumătatea feminină a creatiei.
Fabulos omul! Moș Crăciun a venit de Valentine!
Numele îmi spunea ceva, dar nu citisem nimic de el până acum.
M-am ridicat, coada mergea greu. Vorbea la fel de încet, la fel de domolit.
Mi-aș fi dorit enorm să ajung la măsuță, sa-i prind fluturii din cuvinte, dar mă prindea miezul nopții.
Am luat cartea cu paginile deja obosite de răsfoieli, plimbându-mă printre rafturi.
La difuzoare se auzea Ramsey Lewis, un piano jazz, potrivit cu atmosfera, cu coada, cu Emil și îngerii lui.
Am pescuit încă o carte, "Plansul lui Nietzsche" a lui Irvin D. Yalom, unul din autorii mei preferați. Plutii spre caserie să plătesc.
Emil 22 de lei, mai ieftin decât o pizza și-un suc, Irvin 37.
Se opriseră picăturile de ploaie. Nu mă mai mângâia nimic.
Am ajuns acasă, și curios de ce plânge Nietzsche, m-am pus să citesc. Doar capitolul 1, restul îl voi păstra pentru o duminică ploioasă.
Am adormit cu gândul la semnele lăsate pe hârtia de la birou.
Visam hârtia fierbinte, lipită de mine, cum pasta de la pix se scurge amestecând ics-urile, liniuțele, săgețelele și punctele de suspensie desenând un fluture.
Numai o femeie știe parfumul clipei să-l desfacă
Ca pe un fruct rotund și, blând, sa-mi deie
Miezul mustos...
